SCOALA Stancea CALARASI

Ești aici: Acasa Scoala noastra Galerie foto Poze festivitati Ziua educatiei 2016

Ziua educatiei 2016

„Natura ne aseamănă, educația ne deosebește.” Confucius

 

De aproape două decenii data de 5 octombrie este recunoscută ca Ziua Mondială a Educației sau Ziua Mondială a Profesorilor, astfel încât aceasta poate deveni un prilej pentru oamenii de pretutindeni de a spune „mulțumesc” unui profesor, unui om care le-a marcat destinul.

5 octombrie este o zi în care sărbătorim educația, profesorii și rolul important pe care aceștia îl au în educația copiilor, în a le ghida pașii în procesul de învățare.Este important să ne gândim că pentru a avea un viitor bun importanța maximă trebuie acordată investiției în educația copiilor și cum altfel decât prin a investi în profesori.

„Cei care educă copiii sunt demni de mai multă onoare decât cei care le dau viata; de aceea pe lângă viată, dăruiți copiilor și arta de a trăi bine, educându-i.” îndemna Aristotel.

 În spiritul unei educației de calitate în toate structurile Școlii Gimnaziale nr. 2 Stancea s-au desfășurat în data de 5 octombrie activități care au avut în prim plan „copilul”și pe cel care luminează mintea acestuia, „măria sa” cadrul didactic.

Școala Primară nr. 1 Clinciu și Grădinița cu Program Normal nr. 4  Clinciu au abordat într-o manieră plină de vivacitate această zi aparte întâmpinându-și copiii cu o prezentare PPT care le-a oferit informații cu referire la însemnătatea zilei, audiții cântece „Draga mea învățătoare!” și sub deviza „Vino cu mine, școala e pentru tine!”aufost realizate postere, ca mai apoi cu iscusința și îndemânarea copiilor astfel stârniți în ale artei să apară din mâinile lor adevărate mărturii, în creion și acuarelă, ale imaginii lor despre „doamna”care îi întâmpină zâmbitoare zi de zi la școală și care le dezvăluie din misterul cărții.

Elevii si cadrele didactice din Școala Gimnazială Nr. 2 Stancea au reușit să coloreze această zi prin activități ce țin de educația pentru o viață sănătoasă prin mișcare, sport și alimentație sănătoasă în cadrul întrecerilor sportive și al activităților distractive pe teme culinare.Auînvățat că au drepturi, cel mai important fiind cel la educație, dar și obligații, în special de a-i respecta pe cei care îi îndrumă pe drumuri bătătorite în viață, alături de care pot petrece clipe frumoase, cum ar fi bucuria toamnei prin degustare de fructe și educarea unui stil alimentar sănătos.

Astfel că au avut loc meciuri de fotbal,sub directa îndrumare a cadrelor didactice de specialitate și cu susținerea tuturor colegilor și elevilor. Și au manifestat dexteritatea prin participarea la concursul de darts, cei mai iscusiți fiind răslătiți cu diplome și aprecieri.

Cei mai mici elevi au transpus în desen imaginea lor despre școală și „doamna”realizând o expoziție care a a emoționat atât personajele creațiilor , dar și pe părinții care au apreciat efortul artistic al copiilor .

Școala Gimnazială nr. 1 Spanțov a dat start acestui eveniment prin activitatea de creație literară și artistico-plastică „Chipul dascălului oglindit in ochi de copil”,în cadrul căreia s-a îmbinat armonios lectura și poezia tematica, desen, pictura, iar la final realizarea posterului cu lucrarile- compuneri,picturi,desene,poezii dovezi ale aprecierii față de dascălii mereu făclii aprinse, mereu pregătite să împartădin lumina lor tuturor celor dornici.

În toate grădinițele purtătorii torței cunoașterii au creat o atmosferă de sărbătoare oferind copiilor libertatea de a exprima creativ părerile lor despre educație, educatoare, grădiniță.

          Viitorul este în mâinile vrăjite ale dascălului de la clasă care cu răbdare, înțelepciune și curaj modelează generații de caractere, de minți, de personalități, de oameni!

          Un „mulțumesc!”, respect și admirație tuturor dascălilor!

 

Abonati-va la newsletter si veti fi la curent cu ultimele stiri.

Mesaj rapid






Articole postate recent

Prev Next

Proiect de dezvoltare institut…

Proiect de dezvoltare institutionala

Analiza Swot

Pentru a realiza o bună diagnoză a organizaţiei şcolare, vom apela la metod...

Analiza Diagnostica

INFORMAŢII GENERALE PRIVIND UNITATEA   Unitatea şcolară :  ...

Online acum

Avem 8 vizitatori și niciun membru online